Primele declarații ale lui Luis Lazarus, după ce s-a spus că s-a infectat cu noul coronavirus
Luis Lazarus a oferit primele declarații, după ce s-a scris faptul că omul de televiziune s-ar fi infectat cu noul coronavirus și ar fi fost internat la Spitalul Universitar din Capitală. Acum, bărbatul a oferit primele declarații în legătură cu acest lucru.
În urmă cu două zile, în presă s-a scris despre Luis Lazarus că s-ar fi infectat cu noul coronavirus și că ar fi internat în Spitalul Universitar din București, însă realitatea este cu totul alta. Luis Lazarus a declarat faptul că, de fapt, nu a fost infectat cu noul coronavirus. Primul test i-a ieșit pozitiv, iar cel de-al doilea test i-a ieșit negativ, iar medicii i-au spus că este o simplă răceală. Omul de televiziune va fi externat din spital în cursul zilei de luni, dimineața.
„Mă externez luni dimineață. Mi s-au prelevat alte probe pentru efectuarea testelor. Am avut un test COVID pozitiv și după două ore, un alt test negativ”, a spus el într-un videoclip postat pe Facebook.
„M-am încăpățânat să iau un tratament mai agresiv și mi-am blocat pofta de mâncare. Corpul nu a mai putut să lupte cu răceala și am decis să fac niște perfuzii”, a declarat Luis Lazarus.
De asemenea, Diana Șoșoacă a scris pe Facebook despre starea lui Luis Lazarus: „Luis Lazarus nu are COVID! Le-ar plăcea ăstora să aibă! Are pneumonie! 5 teste negative COVID și ei tot covidat îl consideră. Deocamdată este mai bine să nu vorbească! Ia uite ce rezultate se primesc în spital la interval de 2 ore. Noaptea minții! M-a rugat să vă transmit aceste date”, citează Gândul.ro.
Declarațiile lui Luis Lazarus referitoare la pandemie
În martie 2020, Luis Lazarus spunea despre primul caz de COVID-19 din România că nu ar fi fost unul real: „Se continuă psihoza coronavirus, desigur fără nicio logică! China anunța că a vindecat recent doi pacienți la 96 și respectiv 98 de ani! Numărul pacienților vindecați e mai mare decât al celor infectați! Au fost 95 de mii, din care s-au vindecat peste 51 de mii!!! Noi am avut pacienți care s-au vindecat fără să ia vreun medicament, cum spuneam, cu ciorbiță și fripturică! Primul caz nici nu a fost real! Practic italianul nu a îmbolnăvit pe nimeni, deși a călătorit cu avionul de două ori și s-a întâlnit cu multă lume in țară!!!”.
Sursă foto: arhivă Ciao, captură video youtube